
SERGIU BEJAN
Decanul facultății
Conferenţiar universitar, doctor inginer
DATE DE CONTACT
Adresa: bd. Dacia, 41 corpul de studii nr. 10
Tel: +373 69 611 873
E-mail: sergiu.bejan@fcg.utm.md, decanat@fcgc.utm.md
Dragi studenți, stimați colegi și parteneri,
Bine ați venit la Facultatea de Construcții și Geodezie – locul unde ideile îndrăznețe prind contur și devin infrastructura pe care se sprijină societatea modernă!
Facultatea de Construcții și Geodezie (FCG) de la Universitatea Tehnică a Moldovei este unica unitate din Republica Moldova care pregătește ingineri constructori,ingineri în căi ferate, drumuri, poduri, ingineri geodezi, igineri în rețele inginerești de ape, gaze și climatizare pentru clădiri, ingineri în domeniul ingineriei antiincendii și protecție civilă, ingineriei și management în construcției, cu cunoștințe profunde în patrimoniu, bunuri imobile.
Un scurt istoric: în anul 1964 a fost fondat Institutul Politehnic cu 5 facultăţi, printre care și Facultatea de Ingineri-Constructori, actualmente Facultatea de Construcții și Geodezie (FCG). Până în prezent la facultate au fost instruiți și pregătiți în jur de 13600 de ingineri constructori, ingineri pentru infrastructură, ingineri geodezi, ingineri cadastrali, ingineri evaluatori, economişti, ingineri în domeniul securității vitalității, care activează în toate ramurile economiei naţionale. Inginerii pregătiți la Facultatea de Construcții și Geodezie sunt apreciați și peste hotarele țării noastre, adică la nivel internațional.
Într-o lume în continuă schimbare, profesia de inginer rămâne una dintre cele mai stabile, nobile și de viitor alegeri. Fiecare clădire în care trăim, fiecare drum pe care călătorim, fiecare rețea care ne aduce apă, căldură sau energie, precum și fiecare parcelă de teren bine gestionată poartă amprenta specialiștilor formați în cadrul facultății noastre.
Oferta noastră educațională acoperă întregul ciclu de viață al mediului construit și natural:
- Construcții industriale și civile: Formăm ingineri capabili să proiecteze și să execute clădiri sigure, moderne și sustenabile, pregătite pentru provocările tehnologice ale secolului XXI.
- Căi ferate, drumuri și poduri: Învățăm viitorii specialiști cum să conecteze orașe și comunități prin rețele de transport moderne, durabile și sigure.
- Instalații și rețele inginerești: Pregătim experți în ingineria apelor, a gazelor, a climatizării și a protecției mediului – domenii esențiale pentru eficiența energetică a clădirilor și pentru confortul urban sustenabil.
- Geodezie, Cadastru și Evaluare Imobiliară: Dezvoltăm competențe în măsurători terestre de înaltă precizie, tehnologii spațiale, GIS, administrarea terenurilor și dezvoltarea proiectelor imobiliare.
- Ingineria și Management în Construcții: Oferim viziune strategică celor care vor coordona proiecte complexe, gestionând resurse, bugete și echipe multidisciplinare.
- Ingineria Antiincendii și Protecție Civilă oferă pregătirea necesară pentru a garanta securitatea mediului construit și a populației.
Să fii student la facultatea noastră înseamnă mai mult decât să acumulezi cunoștințe teoretice: înseamnă să lucrezi în laboratoare moderne, să utilizezi software-uri de ultimă generație și să intri în contact direct cu mediul de afaceri și cu companiile de profil încă din timpul studiilor, prin oportunitatea învățământului dual.
Vă invităm să fiți constructorii viitorului și să lăsați o amprentă durabilă în comunitate!
conf. univ. dr. ing. Sergiu BEJAN
Decanul Facultății de Construcții și Geodezie
STRUCTURA FACULTĂŢII
Departament Construcții și Inginerie Civilă
- 0732.1 Construcții Industriale și Civile (CIC)
- 0732.2 Căi Ferate, Drumuri, Poduri (CFDP)
Departament Rețele Inginerești
- 0732.3 Alimentări cu Apă și Canalizări (AAC)
- 0732.4 Ingineria Sistemelor Termice de Gaze și Climatizare pentru Clădiri (ISTGCC)
- 0732.5 Ingineria Antiincendii și Protecție Civilă (IAPC)
Departament Geodezie și Cadastru
- 0731.2 Ingineria Geodezică și Cadastru (IGC)
- 0731.4 Evaluarea și Dezvoltarea Imobilului (EDI)
- 0710.1 Inginerie și Management în Construcții (IMC)
Studii ciclul II, Master
Departament Construcții și Inginerie Civilă
- Ingineria structurală (IS)
- Infrastructuri Sustenabile p/u Transporturi (IST)
Departament Rețele Inginerești
- Ingineria Instalaţiilor de Asigurare a Microclimei în Clădiri (IIAMC)
- Managementul Sistemelor de Inginerie Sanitară şi Protecţia Mediului (MSISPM)
- Alimentări cu Căldură, Gaze şi Ventilare (ACGV)
- Ingineria Instalaţiilor de Asigurare a Microclimei în Clădiri (IIAMC)
Departament Geodezie și Cadastru
- Geomantică și Cadastru (GT)
- Evaluarea și Administrare Imobiliară (EAI)
- Managementul Proiectelor în Construcții (MPC)
Studii ciclul III, Doctorat
Departament Construcții și Inginerie Civilă
- 211.02 Materiale de construcții, elemente și edificii
Departament Geodezie și Cadastru
- 521.03 Economie și management în domeniul de activitate
- 262.01 Geodezie și tehnologii geoinformaţionale
- 262.03 Cadastru, monitorizare și reglementare funciară
PROGRAME DE STUDII
1. Programe de studii, ciclul I, licență, 240 de credite ECTS, durata studiilor – 4 ani, frecvență la zi / 5 ani, frecvență redusă la următoarele specialități:
- Construcții industriale și civile
- Inginerie și management în construcții
- Evaluarea și dezvoltarea imobilului
- Inginerie geodezică și cadastru
- Ingineria antiincendii și protecție civilă
- Drept
- Cadastru și organizarea teritoriului
2. Programe de studii, ciclul II, master, 90 de credite ECTS, durata studiilor – 1,5 ani la următoarele specialități:i
- Ingineria structurală
- Inginerie antiincendii și protecție civilă
- Drept imobiliar și cadastral
- Evaluare și administrare imobiliară
- Managementul proiectelor în construcții
- Geomatică și cadastru
3. Specializări la ciclul III doctorat, în școlile doctorale din cadrul UTM:
- Geodezie și tehnologii geoinformaționale, 180 de credite, 3 (4) ani
- Cadastru, monitorizare și reglementare funciară, 180 de credite, 3 (4) ani
- Economie și management, 180 de credite, 3 ani
4. Formare profesională continua
Programe de formare continua realizate:
- Formare continuă pentru ingineri cadastrali, anul 2016, 132 de ore, 12 ingineri au fost instruiți pentru fosta Întindere de Stat “CADASTRU”.
- Bazele modelării BIM. Autodesk Revit ”, 12 cursanți instruiți;
- Evaluarea imobilului cursurilor, 90 ore, instruiți, 12 cursanți în anul 2016;
TOTAL instruiți in perioada 2016-2021, 226 cursanți;
Programe de formare continua noi:
- Măsurători geodezice pentru lucrări cadastrale, 144 ore.
- Măsurători satelitare şi terestre pentru crearea reţelelor geodezice, 144 ore.
- Teoria evaluării, 45 ore.
- Estimarea deprecierii valorii, 45 ore.
- Abordări în evaluare, 90 ore.
Certificate de autorizare de funcționare provizorie/acreditare a programelor de studii superioare de licenta, ciclul I
Certificate de autorizare de funcționare provizorie/acreditare a programelor de studii superioare de master, ciclul II
- Certificat acreditare IAPC, FCGC
- Certificat acreditare IS, FCGC
- Certificat acreditare EAI, FCGC
- Certificat acreditare MPC, FCGC
- Certificat acreditare GC, FCGC
VEZI GHIDUL STUDENTULUI FCGC 2019
BAZA TEHNICO-MATERIALĂ
Facultatea dispune de spații și laboratoare educaționale amenajate cu conexiune la intranet, cu săli cu videoproiectoare și bibliotecă științifică digitală și fizică.
La facultate sunt 2 laboratoare la nivel de facultate: 10-101, 10-230 cu 20 de calculatoare din anul 2018, care se asigură procesul educațional disciplina Tehnologii informaționale și Tehnologii geoinformaționale. Laboratorul 10-104 este un laborator specializat pe tehnologii geoinformaționale cu 10 calculatoare cu parametri tehnici medii, care asigură procesul educațional pentru programele de licență: ICG (GTC), IMC, EDI și master în cadrul FCGC.De asemnea și cadrele didactice sunt dotate cu tehnica de calcul de către administrația UTM, astfel în anul univ. 2019-2020 și anul 2020-2021 din partea administrației UTM au fost transmise cadrelor didactice 37 laptopuri.
8 săli sunt dotate cu video proiectoare fixate pe tavan.
